One Piece
Advertisement

Charlotte Linlin, cunoscută și sub numele de "Mama Mare" (Big Mom) este căpitalul Piraților Mama Mare și unul din

Charlotte Linlin Anime Infobox

Mama Mare (Big Mom)

Cei Patru Imperatori.

Ea este ultimul Imperator al cărui nume îl aflăm. Porecla ei a fost menționată după Bătălia de la Marineford de către Eustass Kid iar numele ei a fost menționat pentru prima dată de către Pappug, în timp ce eroii noștri se aflau pe Insula Oamenilor Pește.

Înfățișare []

Mama Mare a fost redată parțial în serie, văzută mai mult din umbră, dar se poate observa clar că e o femeie de statură mare, obeză, a cărei față pare să fie mai mare decât corpul. Aceasta are un zâmbet mare pe față, părul creț și lung, ochii mari și bulbucați, nasul și obrajii rotunzi și proeminenți

Îmbrăcămintea ei este alcătuită dintr-o rochie roză cu buline roșii și pantofi cu tocuri înalte. Este înfățișată purtând un inel pe degetul mare al mâinii stângi.

De fiecare dată când este arătată în serie, acesteia îi curg balele în cantități uriașe. 

Personalitate[]

Mamei Mari îi plac dulciurile, drept dovadă aceasta le cere tuturor insulelor aflate sub stăpânirea ei să-i plătească tribut în dulciuri produse pe plan local. Pare să fie obsedată de dulciuri, din moment ce comportamentul ei este influențat de cantitatea și calitatea dulciurilor și ar fi dispusă să distrugă o țată întreagă doar din cauza unor dulciuri. În ciuda acestui lucru, deși ușor enervată, nu s-a pierdut total cu firea atunci când Luffy i-a transmis că i-a mâncat el toate dulciurile.

Este ferm convinsă că un pirat nu trebuie să facă niciun fel de compromis pentru a primi ceea ce-și dorește și trebuie să obțină ceea ce vrea cât mai curând posibil. Pappug este de părere că Mama Mare are grijă de Insula Oamenilor Pește, dintr-o perspectivă de afaceri, deoarece Oamenii Pește îi plătesc tribut în dulciuri.

Pentru ea, dulciurile sunt chiar și mai valoroase decât banii sau comorile. Atunci când i s-a propus o sumă mare de bani, cu care putea să-și repare două corăbii distruse, aceasta a refuzat și a cerut să se dubleze cantitatea de dulciuri percepute ca tribut, în schimbul a două săptămâni de întârzieri.

Charlotte Linlin este o femeie nemiloasă, din moment ce a ordonat să fie distrusă o țară care nu a fost capabilă să-și plătească tributul în dulciuri, indiferent ce scuză îi era prezentată, menționând faptul că urăște oamenii care nu pot să-și respecte promisiunile. Ministrul de Dreapta de pe Insula Oamenilor Pește părea îngrozit de gândul că Oamenii Pește nu vor putea să-i plătească tributul lunar Mamei Mari, tocmai datorită reputației ei.

Se pare că, dacă este destul de înfometată, aceasta își mănâncă chiar și subordonatii, dând semne clare de canibalism.

Relații[]

Echipaj[]

Subalternii ei îi spun "Mama", multora dintre ei fiindu-le frică de ea. Din cauză că are un temperament schimbător, subalternilor le este frică să-i raporteze veștile proaste. Acest lucru s-a văzut atunci când Pekoms și Tamago au ezitat să răspundă la Melcofon atunci când trebuiau să raporteze situația cu privire la dulciurile de pe Insula Oamenilor Pește. Până acum, doar fata cu trei ochi (al cărei nume nu-l cunoaștem încă) și Bobbin par a nu se teme de Mama Mare. Ba mai mult, Bobbin chiar este văzut că discută pe un ton prietenesc cu ea, atunci când se întoarce pe Insula din Prăjitură. Se pare că nu dă nici doi bani pe subalternii ei, deoarece este văzută în timp ce îi mânca pe câțiva dintre ei.

Protectorate[]

Aceasta oferă protecție unor anumite teritorii atâta timp cât acestea îi plătesc un tribut în bomboane și nu ezită să le distrugă dacă acele teritorii nu reușesc să plătească tributul. Noțiunea ei de "protecție" pare să fie valabilă doar în cazul în care teritoriile sunt atacate de pirați, din moment ce echipajul ei a menționat faptul că Războiul Civil care avusese loc pe Insula Oamenilor Pește nu era treaba lor.

Dușmani[]

Monkey D. Luffy[]

Atunci când Mama Mare își trimisese subordonații pe Insula Oamenilor Pește pentru a colecta tributul, Luffy vorbește cu ea la Melcofon și-i spune că el e de vină pentru faptul că Oamenii Pește nu-și pot plăti tributul. Mama Mare deși își dă seama de minciună, admirăndu-i totuși curajul lui Luffy, decide să cruțe Insula Oamenilor Pește și să-și îndrepte mânia asupra lui. La rândul său, Luffy îi declară război Mamei Mari, spunând că nu poate să accepte ca o asemenea persoană să stăpânească Insula Oamenilor Pește și-i promite că o va învinge în Lumea Nouă și va prelua de la ea Insula Oamenilor Pește.

Caesar Clown[]

In trecut, Caesar Clown a făcut niște afaceri cu Mama Mare. Acesta a furat o sumă mare de bani de la ea și se teme de eventualele repercusiuni. Când echipajul Mamei Mari a atacat corabia Thousand Sunny, pentru a pune mâna pe el, Caesar le-a rugat pe Pălăriile de Paie să-l apere.

Abilități și puteri[]

Fiind unul din Cei Patru Imperatori, Mama Mare este unul dintre cei mai puternici pirați. Are o gură atât de mare încât poate să devoreze, dintr-o singură înghițitură, o persoană. Când îi este foame, produce o cantitate mare de acid din stomac care iese afară sub formă de bale ce au o capacitate corosivă foarte mare. 

Istorie[]

După Bătăia de la Marineford și moartea lui Barbă Albă, toate teritoriile lui Barbă Albă au rămas ale nimănui. Printre aceste teritorii se număra și Insula Oamenilor Pește, care era vulnerabilă la atacurile piraților și negustorilor de sclavi. Mama mare decide să ia acest terutoriu în stăpânire și să apere Insula Oamenilor Pește, în locul lui Barbă Albă, în schimbul unui tribut anual în dulciuri. Din moment ce Jinbe a renunțat la titlul de Shichibukai, Pirații Soarelui s-au alăturat și ei echipajului Mamei Mari pentru a beneficia de protecție.

Advertisement